Italienii taie și spânzură după ratarea celui de-al treilea Mondial: au plecat președintele federației, Gabriele Gravina, antrenorul naționalei, Gennaro Gattuso, și Gianluigi Buffon, șeful delegației italiene. Și se anunță și alte demisii și disponibilizări. La noi, președintele federației se comportă ca și cum ne-am fi calificat din nou la Mondiale, fostul antrenor al naționalei se
Lucian Ovidiu Burchel (născut pe 20 martie 1964, în Lupeni, județul Hunedoara) este un fost fotbalist și antrenor român, în prezent director al Școlii Federale de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF).  Cariera ca fotbalist A jucat pe postul de mijlocaș (atacant creativ), cu peste 160 de meciuri în prima ligă românească.
Principalele declarații ale lui Ianis Hagi (exclusiv pentru Antena Sport): “Trebuie să închidem capitolul și să mergem înainte. Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca lumea să nu-și piardă încrederea în noi și să readucem speranțe României.” “Avem foame de victorii, de succes. Încheiem acest capitol și să vrem să deschidem altul mult mai
În noaptea în care la Sarajevo și lstanbul s-au aprins torțele și zeci de mii de oameni au umplut străzile pentru a celebra calificarea naționalelor de fotbal la Mondiale, la Bratislava, acolo unde o mână de oameni a sperat că România va juca finala barajului, a fost liniște și, din nou, dezamăgire. Noaptea de 31
IL LUCE ȘI-A LUAT “ADIO” DE LA CARIERA DE ANTRENOR DE PE PATUL DE SPITAL, va fi operat la Spitalul Universitar În ziua meciului cu Slovacia, se pare că ultimul la echipa națională, dar și al carierei, Mircea Lucescu va fi operat, pentru a i se monta un stimulator cardiac. Medicii de la Spitalul Universitar
Nicolae Stanciu a vorbit ca un căpitan aseară, la conferința de presă de dinaintea amicalului cu Slovacia, cu un ton responsabil, apărându-și colegii și subliniind respectul pentru tricou și pentru Lucescu. Despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: „În primul rând, aș vrea să încep prin a-i transmite în continuare sănătate domnului Lucescu. Să
Atmosferă relaxată pe Tehelne Pole din Bratislava aseară, la conferința de presă și antrenamentul oficial al naționalei de dinaintea amicalului cu Slovacia. Din România, doar trei jurnaliști și doi fotoreporteri au sosit cu o zi înainte. Față de Istanbul, unde au călătorit aproximativ 80 de oameni de presă, aici e interes scăzut. Aproximativ 300 de
Hakan Çalhanoğlu, căpitanul Turciei, a avut doar cuvinte de laudă despre Mircea Lucescu după victoria Turciei cu România (1-0) din barajul pentru CM 2026: „Sunt recunoscător domnului Lucescu, el a construit echipa asta a Turciei, cu tineri.” „România are jucători de calitate și un antrenor care a fost și al nostru, știa jucătorii noștri.” Çalhanoğlu









