Gânduri înainte de „bătălia” de la Stanbul
A venit și barajul cu Turcia. Ne-am pregătit gențile și ne-am înarmat cu multă speranță, dar și cu clasicul gând “și totuși dacă.” E optimismul ăla al omului care însoțește echipa națională și care trăiește mereu cu sentimentul că trebuie să fie acolo dacă se întâmplă vreo minune.
Așa a fost și la EURO 2024, așa a fost și în 2016, așa am plecat și la Pireu la ultima deplasare pentru un baraj de Mondiale.
De fapt, în 2013, aveam convingerea că-i batem pe greci. Simt și acum entuziasmul românilor cu care m-am intersectat la vremea aia prin Atena.
Acum e altfel, de la discuțiile cu vecinii prin magazine, de la pronosticurile pe care le fac băieții prin cartier până la comentariile de pe pagina asta, n-am simțit niciodată atâta ostilitate, aversiune și lipsă de speranță pentru un meci al naționalei. Dacă ar fi să ne luăm după treaba asta, nici n-ar mai trebui să se deplaseze, că e mai bun 3-0 pentru neprezentare.
Ce a alimentat sentimentul ăsta? Unii zic că federația și Burleanu, care au transformat fotbalul românesc într-un câmp pe care se cultivă doar interese personale, se spală bani și se vorbește mai mult despre blaturi decât despre performanță. Alții zic că nepotismul, instalat ca o boală autoimună în fotbalul juvenil, unde doar copiii celor care au bani sau sunt “cineva” sunt băgați în față.
Unii zic că agenții care propun jucători în funcție de profitul care rămâne, alții că fotbalul românesc e distrus de casele de pariuri.
Și, pe bună dreptate, tabloul e pictat cu toate culorile, abstract și greu de privit. Lumea nu mai are încredere în fotbal, în jucători, în antrenori, în federație și în conducători. Stadioanele sunt goale, vechii suporteri preferă patru mici și o bere la piață, în locul biletului la meci.
Dar, în ultimii ani, naționala a strâns lume pe stadioane. După campania de calificare la EURO 2024 și victoria cu Ucraina, care ne-a adus accederea în fazele finale în Germania, suporterii au început să spere. Balonul de săpun s-a spart repede, după ce ne-a bătut Bosnia acasă, în primul meci din campania de calificare la World Cup, iar optimismul s-a diluat. Iar după înfrângerea de la Viena, a dispărut și speranța.
Totuși, noi, ăștia care mai consumăm fotbal și mergem pe stadioane, de ce o mai facem dacă nu credem în miracole?
Istanbul, venim! 
