Sub lumina Bosforului și într-o atmosferă electrizantă pe Beșiktaș Park, Aston Villa a scris una dintre cele mai frumoase povești europene ale sezonului. Echipa lui Unai Emery a câștigat finala Europa League, 3-0 cu Freiburg, și a readus un trofeu continental la Birmingham după o așteptare de peste patru decenii. În același timp, tehnicianul spaniol
Chindia ajunge la a șaptea înfrângere consecutivă în Liga a doua, dintre care șase din șase într-un play-off în care pare că a ajuns din greșeală, cu șansă, și nu pentru că o “mână fermă” de pe margine și niște “picioare puternice” din teren au lucrat din greu la acest obiectiv. Echipa antrenată de Nicu
Sala Ioan Valerian din Târgoviște a fost, din nou, plină de speranță și emoție, însă finalul meciului trei al finalei Ligii Naționale de baschet feminin a adus dezamăgire pentru gazde. CSM Târgoviște a cedat clar în fața celor de la Rapid București, scor 61-81, iar scorul general al seriei a devenit 1-2. Start echilibrat, dar
Pe un stadion Eugen Popescu aproape gol, Chindia Târgoviște a primit o lecție dură de fotbal și de management de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Scor final 0-1, un singur gol marcat de căpitanul Denis Haruț în minutul 57, dintr-o lovitură liberă trimisă precis pe jos, lângă bara din dreapta portarului. A fost suficient pentru
Într-o seară electrizantă de 9 aprilie 2026, pe Stadio Renato Dall’Ara, Bologna și Aston Villa au oferit un spectacol pe măsura sferturilor de finală din UEFA Europa League, încheiat cu victoria englezilor, scor 3-1. Atmosfera a fost, fără exagerare, una superbă. Peste 3000 de fani ai englezilor au călătorit în Italia. De la primele acorduri
Steaua pune punctul pe i la Ghencea: Chindia, o echipă fără vlagă, ajunge la patru înfrângeri la rând. Pe un stadion Steaua dezolant de gol, gazdele au câștigat clar, 2-0, împotriva unei Chindii care pare să fi uitat cu totul ce înseamnă lupta pentru culori. Steaua a controlat meciul de la un capăt la altul,
În noaptea în care la Sarajevo și lstanbul s-au aprins torțele și zeci de mii de oameni au umplut străzile pentru a celebra calificarea naționalelor de fotbal la Mondiale, la Bratislava, acolo unde o mână de oameni a sperat că România va juca finala barajului, a fost liniște și, din nou, dezamăgire. Noaptea de 31
Atmosferă relaxată pe Tehelne Pole din Bratislava aseară, la conferința de presă și antrenamentul oficial al naționalei de dinaintea amicalului cu Slovacia. Din România, doar trei jurnaliști și doi fotoreporteri au sosit cu o zi înainte. Față de Istanbul, unde au călătorit aproximativ 80 de oameni de presă, aici e interes scăzut. Aproximativ 300 de
Târgoviștenii s-au prezentat lamentabil astăzi la Voluntari, așa cum a declarat la conferința de presă antrenorul acestora, Ilie Poenaru. “Cu așa atitudine riscăm să terminăm pe locul 6”, a mai completat tehnicianul, dar și că va opera schimbări în primul 11 pe viitor, din nevoia de a vedea și alți jucători. Remus Guțea a deschis









