Imaginile deziluziei
Egalul României din Cipru a fost prevestit. Meciul împotriva Canadei n-a fost doar un amical. N-a fost cum a zis nea Mircea, că nord-americanii și-au dat viața pe teren și că au jucat ca și cum au fost la Mondiale. Asta e diferența dintre un fotbal în care, de ani de zile, se investește corect și pe baza unui plan bine stabilit și un fotbal în care o tragere la sorți suspectă nu are repercusiuni și nu se termină cu demisii.
Niște prieteni plecați de ani buni de zile în Canada povesteau că acolo fotbalul de cartier ia amploare, că puștii au început să vadă fotbalul ca pe o oportunitate de a se face remarcați, că se strâng din ce în ce mai des pe “maidane”, la colț de casă, la una mică.
Dați un search pe google pe “investiții în fotbalul canadian” și o să înțelegeți cum stă treaba.
La noi, fotbalul de cartier a murit de cel puțin 10 ani. Mulți dintre copiii care practică fotbalul nu-l mai practică mai departe de antrenamentele de la “academie”, iar ambiția, determinarea, spiritul de competiție și voința de a face mai mult după ce au rupt porțile clubului au dispărut. Au rămas grija pentru propria imagine, tunsorile extravagante, corpurile acoperite de tatuaje și strigătul disperat după atenție. Cu o așa fundație… e greu să mai avem pretenții de Mondiale.
Ne miră egalul cu Cipru? Pe mine nu, în condițiile în care, la nivel de cluburi, suntem sub ei. Așa o spune coeficientul de țară, numărul de echipe calificate în fazele finale ale cupelor europene și… performanța de anul ăsta de a trimite o echipă în Champions League și noi nu.
Cine răspunde de acest eșec? Răspunsul nu e la nea Mircea și nu e la jucători. Răspunsul e în codul genetic al societății noastre, iar de înțelegerea și îndreptarea lui nu se mai ocupă nimeni.
Foto: Marius Tudor / Sport Archive








































