Cinci ani fără Maradona!

30 octombrie 1960 se năștea, într-o familie săracă mutată lângă Lanus, geniul fotbalului argentinian și mondial, Diego Armando Maradona. Sau El Pibe d’Oro sau Mano de Dios.

Diego a fost primul fiu al familiei Maradona, născut după patru fete. Tatăl său a lucrat într-o fabrică de produse chimice, iar mama sa, Dona Tota, a fost casnică, ocupându-se de cei opt copii.

Și-a început cariera la Argentinos Juniors în 1976 unde, timp de cinci ani, a marcat 116 goluri în 166 de apariții. Deși își făcuse debutul la naționala mare într-un meci cu Ungaria, pe 27 februarie 1977, la doar 16 ani, a fost lăsat în afara lotului care a câștigat Cupa Mondială în 1978 pe propriul pământ. Antrenorul Cesar Luis Menotti a considerat că e prea tânăr pentru un astfel de turneu.

Apoi a strălucit la Campionatul Mondial de Juniori U20 din Japonia, în 1979, unde a înscris șase goluri și a fost desemnat jucătorul turneului, Argentina triumfând în fața Uniunii Sovietice.

În sezonul 1981-1982 s-a transferat la Boca Juniors pentru 4 milioane de dolari, o sumă uriașă pentru vremea aceea. Cupa Mondială din Spania, din 1982, a fost un eșec pentru Argentina și pentru Maradona, aflat la prima participare, fiind eliminați în a doua fază a competiției de Brazilia și viitoarea campioană mondială, Italia.

După Cupa Mondială, Maradona a fost transferat de Barcelona, cu Menotti pe bancă, pentru o sumă record, 7.6 milioane de dolari. Nu s-a putut impune în Catalunya, o hepatită și câteva accidentări ținându-l departe de gazon.

Așa că s-a transferat la Napoli, pentru o nouă sumă record, 10.5 milioane de dolari, acolo unde a avut o primire triumfală, în fața a peste 75000 de fani prezenți pe San Paolo. Într-un campionat dominat de AC Milan, Juventus sau Inter Milano, Maradona a fost văzut ca salvatorul napoletanilor. În această perioadă Napoli cunoaște primele mari succese din istorie: două titluri în Serie A (1986-1987, 1989-1990), Cupa Italiei (1987), Supercupa Italiei (1990, 5-1 în fața rivalilor de la Juventus), dar și Cupa UEFA (1989-1990) după o finală câștigată în dublă manșă cu Stuttgart.

Totuși, momentul de maximum al carierei sale a fost în 1986, când a condus-o pe Argentina către câștigarea celui de-al doilea titlu mondial. În Mexic a mai intrat în istorie pentru golurile marcate împotriva Angliei, în sferturi: primul cu mâna, pentru care și-a primit supranumele de “Mano de Dios”, și al doilea, “golul secolului”, acea cursă superbă din propria jumătate, la finalul căreia a lăsat în urmă toată apărarea britanicilor pentru a î-l învinge pe Shilton. “Jumătate-înger, jumătate-demon” a titrat presa internațională. În finală Argentina a trecut de Germania de Vest.

Patru ani mai târziu, Maradona a condus-o din nou pe Argentina către o finală mondială, în Italia 1990. Chinuit de o accidentare, Maradona n-a putut da totul pe teren, iar Germania și-a luat revanșa în finală (1-0, gol Brehme din penalty). Rămâne memorabilă semifinala cu Italia, de la Napoli, câștigată de Argentina la penalty-uri, meci în care Squadra Azzurra a fost fluierată și huiduită de la început până la final.

Apoi a urmat declinul său, drogurile și viața extravagantă din afara gazonului aducându-i o suspendare de 15 luni. Maradona a părăsit Napoli în disgrație, în 1992. A fost scos din lot și de la Cupa Mondială din SUA 1994 tot din aceleași motive, după faza grupelor. Argentina a fost eliminată de România după celebrul meci din optimi, încheiat 3-2 pentru ai noștri. Maradona și-a exprimat regretul de a nu fi fost pe teren la acel meci.

Și-a încheiat cariera la Boca Juniors.

Diego Armando Maradona are un loc aparte în istoria fotbalului pentru stilul său inconfundabil, pentru aptitudinile extraordinare cu mingea la picior și pentru viteză. În 1999 a fost pus al doilea după Pele în topul celor mai buni jucători ai secolului al XX-lea.

Astăzi ar fi împlinit 65 de ani.

Foto: Marius Tudor / Sport Archive