Mulțumim pentru moștenire, domnule Lucescu

L-am cunoscut pe nea Mircea, la fel cum am dat mâna de mai multe ori cu Răzvan. O să-mi rămână în minte ceva ce a spus nea Mircea într-un interviu și care e în concordanță cu filosofia mea de viață: “rămâneți curioși, pe mine curiozitatea m-a împins de la spate ca să ajung unde am ajuns!”

Nu vreau să scriu nici despre realizările lui, nici despre ce a însemnat pentru fotbalul românesc. Mă rezum la ultima lui dorință transmisă fiului, să-i cumpere două bilete la finala Cupei Greciei, PAOK-OFI Creta. Și-ar fi dorit să fie acolo. Și asta spune totul despre pasiunea pentru sportul pe care l-a iubit atât de mult, fotbalul.

Nu vreau să ilustrez postarea asta cu un selfie cu mine și cu nea Mircea, ci cu mine într-un loc pe care și l-a dorit pentru Răzvan. Știa că va fi iubit aici mai mult ca oriunde. La fel cum el a fost iubit în Turcia sau Ucraina, departe de presiunea fotbalului mare, dar atât de aproape de valorile lui, într-o țară și într-un oraș care respiră fotbal.

Nea Mircea, mulțumim pentru moștenire!