Made in Romania, Cristian Chivu, primul antrenor român din istorie care câștigă titlul în Italia
Un succes, ca să fie succes cu adevărat, trebuie să vină și cu opoziția celor care nu l-au dorit. Pentru că nu e al lor.
Chivu a câștigat Scudetto și are mari șanse să facă eventul. S-a tuns ca să dea bine la interviuri, a fumat o țigară la vestiare când toată lumea se bucura și făcea poze pe gazon, și-a scuturat paltonul de firimiturile de panettone și pască și a celebrat cu jucătorii în vestiar pe acorduri de manele, în loc să fi invitat la această petrecere Orchestra Simfonică din Milano Giuseppe Verdi și să-i fi rugat pe băieți să își aducă fracurile și papioanele de acasă ca să dea bine în fața criticilor moraliști.
Nu-mi plac manelele, nu le iau apărarea. N-ascult acasă, n-ascult în mașină, nu îl dau pe DJ laoparte la petrecerile “elitiste” la care merg ca să schimb Bach cu “Yali, yali”, dar am înțeles că fotbalul s-a născut în cartier, că fotbaliștii sunt fotbaliști și nu angajați ai Academiei și că momentele de genul ăsta sunt tratate spontan.
Nu l-am văzut pe Chivu umblând cu boxa pe umăr duduind a “yali, yali”, am văzut un om care a trăit momentul așa cum a venit. S-a eliberat, a dansat cu jucătorii, a arătat că știe să se bucure sincer.
Ar trebui să vedem performanța lui mai departe de frustrarea că “a ajuns o manea să ne reprezinte țara.” Majoritatea străinilor habar n-are ce reprezintă manelele pentru noi și nu înțelege contextul. Dacă ritmul îi face să le plece umărul… e tot ce pot înțelege.
Foto: Marius Tudor / Sport Archive
