[GALERIE FOTO] PSG-ARSENAL 1-1, 4-3 dp, FINALA CHAMPIONS LEAGUE 2026, BUDAPESTA

Budapesta a fost pregătită pentru o finală de poveste. PSG și Arsenal au oferit însă mai degrabă un thriller al nervilor

Budapesta a știut să organizeze o finală de Champions League. Fotbalul, însă, a avut nevoie de timp pentru a ține pasul cu orașul.

Cu multe ore înainte de primul fluier, capitala Ungariei era deja împărțită în două. Roșul lui Arsenal și culorile lui PSG se întâlneau în centrul orașului, pe străzi, în baruri, în stațiile de metrou și în fan zone-uri. Suporterii englezi cântau, francezii răspundeau cu prietenie.

Puskás Aréna a completat decorul. O organizare impecabilă, o scenografie spectaculoasă a fanilor ambelor echipe și tribune care au oferit imaginile pe care o finală de Champions League le merită. Doar că, odată cu primul fluier, fotbalul nu s-a ridicat întotdeauna la nivelul decorului.

Arsenal a lovit când Parisul domina

PSG a început exact cum avea să joace aproape întreaga partidă: cu mingea la picior, cu linii avansate și cu răbdarea unei echipe obișnuite să controleze jocul. Și totuși, Arsenal a găsit primul gol. În minutul 6, o acțiune de contraatac a englezilor a surprins apărarea pariziană. Mingea a ajuns la Kai Havertz, iar atacantul german a finalizat pentru 1-0. A fost una dintre puținele situații în care Arsenal a reușit să iasă din presiunea permanentă a lui PSG și să lovească exact acolo unde conta. Peluza lui Arsenal a explodat. Pentru câteva secunde, tot Puskás Aréna părea roșu.

PSG nu s-a clătinat însă. A continuat să construiască, să paseze și să împingă Arsenal tot mai aproape de propria poartă. Paradoxul primei reprize a fost acesta: PSG avea mingea, teritoriul și controlul, dar Arsenal avea avantajul pe tabelă. La pauză, PSG avea în jur de 74% din posesie, Arsenal doar 26%. Era imaginea perfectă a unei finale în care o echipă juca fotbalul, iar cealaltă încerca să supraviețuiască rezultatului.

75% posesie, dar doar un gol

În partea secundă, raportul de forțe a devenit și mai evident. PSG a continuat să mute mingea dintr-o parte în alta, să caute spațiile dintre liniile lui Arsenal și să aștepte momentul potrivit. Momentul a venit în minutul 62. Khvicha Kvaratskhelia a pătruns în careu, iar Cristhian Mosquera l-a faultat. Daniel Siebert a indicat punctul cu var. Ousmane Dembélé a luat mingea și a transformat fără emoții, trimițându-l pe David Raya în partea opusă. 1-1.

La finalul celor 90 de minute, PSG avea aproximativ 75% posesie, 21 de șuturi și 4 pe poartă, în timp ce Arsenal a terminat cu doar 25% posesie, 7 șuturi și un singur șut cadrat, conform statisticilor. Cifre care spun aproape totul despre meci. PSG a avut mingea. Arsenal a rezistat. Niciuna dintre echipe nu a reușit să găsească lovitura decisivă.

O finală mare, cu un fotbal sub așteptări

Poate că aici a fost cea mai mare contradicție a serii.

Tot ceea ce exista în jurul meciului spunea „finală de Champions League”: Budapesta împodobită, suporterii celor două echipe, Puskás Aréna plin, scenografiile, luminile, imnul Champions League și presiunea unei nopți istorice. Pe teren, însă, spectacolul a fost mult mai puțin spectaculos. Arsenal s-a apărat aproape tot meciul. PSG a dominat posesia, dar a avut dificultăți în a transforma superioritatea în ocazii clare și goluri. A fost o partidă de șah, cu multă prudență și prea puține momente de fotbal care să ridice stadionul în picioare. În special după 1-1, senzația era că niciuna dintre echipe nu vrea să fie prima care face greșeala. S-au adunat minutele. PSG continua să aibă mingea. Arsenal continua să reziste. În prelungiri, dominarea parizienilor a rămas evidentă, iar la final statisticile indicau în continuare aproximativ 74% posesie pentru PSG.

Așa s-a ajuns la penalty-uri

PSG a executat mai bine. Arsenal a ratat prin Eberechi Eze și Gabriel, iar parizienii s-au impus cu 4-3 la loviturile de departajare. PSG devenea din nou campioana Europei, după o finală în care fusese echipa dominantă, dar care avusese nevoie de 120 de minute și de loviturile de la 11 metri pentru a transforma superioritatea în trofeu. David Raya a reușit să apere o lovitură în serie, dar nici măcar asta nu a fost suficient pentru Arsenal.

Pentru PSG, a fost a doua Champions League consecutivă. Pentru Arsenal, încă o finală pierdută. Iar pentru Mikel Arteta, probabil cea mai dureroasă lecție a unei seri în care echipa lui a fost dominată categoric la posesie, dar a rămas suficient de organizată pentru a împinge campioana Europei până la ultima lovitură de departajare.

„Trebuie să transformăm această durere în combustibil”

După meci, Luis Enrique a vorbit despre o echipă care și-a câștigat dreptul de a fi din nou în vârful Europei, în timp ce Arteta a trebuit să explice o nouă dezamăgire. Tehnicianul lui Arsenal nu s-a ascuns după statistici. „Este foarte greu de acceptat”, a spus Arteta, după ce echipa sa a dus meciul până la penalty-uri. Pentru el, următorul pas era să transforme această înfrângere într-o sursă de motivație. „Trebuie să trecem prin această durere, să o digerăm și să o transformăm în combustibil.”

De partea cealaltă, Luis Enrique putea privi în urmă la o echipă care dominase finala aproape de la un capăt la altul. PSG nu a avut însă nevoie de o finală perfectă. A avut nevoie doar să fie mai bună atunci când a contat.

Budapesta a câștigat finala

Poate că, până la urmă, orașul a oferit spectacolul pe care fotbalul nu l-a putut oferi în totalitate. După ultimul penalty, Budapesta s-a împărțit din nou în două. Fanii lui PSG au cântat. Steagurile alb-albastru-roșii au apărut peste tot. Francezii au transformat noaptea într-o sărbătoare. În cealaltă parte, suporterii lui Arsenal au rămas cu privirea pierdută. Au venit până la Budapesta convinși că pot pleca acasă cu trofeul. Au plecat cu o nouă finală pierdută și cu imaginea unei echipe care a rezistat enorm, dar care a avut prea puțin mingea pentru a putea pretinde că a fost mai bună.

Dacă ar fi existat un trofeu și pentru orașul care a știut să transforme un eveniment sportiv într-o experiență, acela ar fi mers fără ezitare la Budapesta. Pentru că, în această finală, organizarea, atmosfera și oamenii din tribune au ridicat ștacheta mai sus decât fotbalul de pe teren. Iar poate tocmai acesta este paradoxul unei seri de Champions League: uneori, povestea din jurul meciului este mai frumoasă decât meciul însuși.

Foto: Marius Tudor / Sport Archive