Într-o seară electrizantă de 9 aprilie 2026, pe Stadio Renato Dall’Ara, Bologna și Aston Villa au oferit un spectacol pe măsura sferturilor de finală din UEFA Europa League, încheiat cu victoria englezilor, scor 3-1.
Atmosfera a fost, fără exagerare, una superbă. Peste 3000 de fani ai englezilor au călătorit în Italia.
De la primele acorduri ale imnului competiției și până la ultimul fluier, tribunele au vibrat. Fanii italieni au transformat arena într-un adevărat vulcan, cu steaguri, torțe și un cor continuu care a împins Bologna de la spate. Chiar și în momentele dificile, când tabela nu mai era de partea lor, susținerea nu a încetat nicio clipă. Scenografia de la tribuna a doua a fost menită să arate tuturor că acolo e Bologna!
Pe teren, însă, experiența și pragmatismul lui Aston Villa au făcut diferența. Cei care au marcat primii au fost italienii. Autogol al lui Konsa, dar care a fost anulat din camera VAR.
Aston Villa s-a așezat mai bine în teren după ce le-a trecut glonțul pe la ureche și a deschis scorul după o acțiune rapidă pe flanc a lui Tielemans, urmată de o centrare care a trecut peste portarul gazdelor și a așezat mingea pe capul lui Konsa, care a îndeplinit o simplă formalitate. Bologna a reacționat pe fondul energiei venite din tribune și a încercat restabilirea egalității.
Tot britanicii au punctat însă, Watkins a finalizat o acțiune cu un șut pe lângă Ravaglia în minutul 51.
În minutul 90, Rowe reduce din handicap și e un moment în care stadionul a erupt, confirmând încă o dată cât de mult contează publicul într-o astfel de seară europeană. Bologna a început să creadă.
Finalul a aparținut însă oaspeților. Mai organizați și mai eficienți în fața porții, jucătorii lui Aston Villa au lovit decisiv în minutul 90+4, profitând de spațiile lăsate de gazde în încercarea lor de a reveni. Corner executat perfect de Tielemans și același Watkins închide meciul.
Fluierul final a consfințit un 3-1 care oferă un avantaj important echipei din Premier League înaintea returului. Totuși, dincolo de rezultat, seara de la Bologna va rămâne în memorie pentru pasiunea pură a suporterilor și pentru farmecul special al unei nopți europene trăite la maximum.
Într-o eră dominată de cifre și statistici, meciuri ca acesta reamintesc că fotbalul înseamnă, înainte de toate, emoție — iar la Bologna, emoția a fost la cote maxime.
Foto: Marius Tudor / Sport Archive











































